Mou, două milioane de euro mai puțin!** Englezii anunță că Mourinho o va prelua pe Chelsea de la 1 iulie

Mou, două milioane de euro mai puțin!** Englezii anunță că Mourinho o va prelua pe Chelsea de la 1 iulie
  • Publicat:
  • Actualizat:

„The Sun” a scris că Mourinho s-a întâlnit cu Abramovici și că o va prelua pe Chelsea de la 1 iulie. Salariul său: 12.000.000 de euro

Antrenorul portughez va avea un salariu de 12 milioane de euro la Chelsea

Parcă doar anunțul oficial mai lipsește în ceea ce privește al doilea „mariaj” dintre Jose Mourinho și Chelsea. Dacă la începutul lui martie, revenirea lui Mou pe „Stamford Bridge” era doar un zvon, acum totul pare decis. Mai ales după ce portughezul a declarat că nu se simte iubit în Spania, dar că în Anglia există multe persoane care îl îndrăgesc. Conform tabloidului „The Sun”, tehnicianul portughez de 50 de ani va fi instalat pe banca londonezilor de la 1 iulie, adică imediat după ce acesta își va rezilia oficial contractul cu Real Madrid. Asta deși Mou a infirmat acest lucru, spunând că nu s-a decis în privința viitorului său.

îl ia cu el și pe Xabi Alonso?

Dacă ziarul „Marca” a scris ieri că șefii Realului sunt tot mai aproape de a-l convinge pe Carlo Ancelotti să preia echipa, reporterii „The Sun” au surprins o întâlnire între Mourinho și Roman Abramovici la un restaurant select din Londra. Iar pe surse, aceștia au aflat că portughezul va încasa un salariu de 12 milioane de euro pe an, cu aproape două milioane mai puțin decât primea la Real. Însă Abramovici îi va pune la dispoziție un buget important de transferuri, cu care Mou speră să îi aducă la Chelsea pe Falcao și Xabi Alonso.

6 trofee a câștigat Mourinho la Chelsea (două campionate, două Cupe ale Ligii, o Cupă a Angliei și o Supercupă a Angliei)

RUSIA – Oprița a marcat cu Spartak!

Mordovia Saransk a câștigat aseară cu 2-1 meciul cu Spartak Moscova de pe teren propriu și continuă să spere la evitarea retrogradării. Golurile victoriei echipei antrenate de Dorinel Munteanu au fost marcate de Pazin (49) și Oprița (70), în timp ce de la Spartak a înscris McGeady (6). Oprița a fost integralist și a marcat al doilea gol pentru echipa rusă în opt meciuri jucate. Mordovia se află pe locul 15, la cinci puncte de Krîlia Sovetov, cu trei etape rămase de jucat.

BELGIA – Rednic joacă pentru titlu

Mircea Rednic are șansa de a intra în istoria lui Standard Liege! Echipa tehnicianului român joacă mâine (ora 15:30) pe terenul lui Anderlecht, iar în cazul unei victorii ar urca cel puțin pe locul secund în prima ligă belgiană. „Indiferent ce face în acest sezon, Rednic trebuie păstrat ca antrenor”, a declarat Robert Waseige, un fost antrenor al „Puriului” în perioada petrecută ca jucător la Standard. Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Standard e pe locul 3, la două puncte de liderul Waregem.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×